Carmen Mihalache
7 noiembrie 2022
„Astăzi m-am oprit la o expoziție și un spectacol, pe care as dori să vi le semnalez, ca
fapte artistice împlinite, care merită atenție.
O revelație ‒ Anca Mihăilă
Știindu-i bine pe artiști, mulți dintre ei egocentrici, vanitoși, narcisiști, vorbind mereu despre ei înșiși, am o senzație de bine, foarte reconfortantă, când întâlnesc o altfel de persoană. Așa cum este Anca Mihăilă, o tânără femeie de o mare modestie,
echilibrată, cu o prezență discretă, un aer meditativ, privire deschisă, luminoasă, mic surâs fin în colțul gurii, și o voce copilăroasă, caldă, ușor cântată, cu un dulce accent moldovenesc. Absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția Restaurarea icoane vechi, Iași, și deținătoare a unui master în arte decorative la Universitatea Națională de Arte București, Anca ne-a dăruit un adevărat regal de gând, sentiment, imagine, la prima ei amplă personală din Bacău, de la Galeria „Ion Frunzetti”. Intitulată „Două povești”, expoziția, frumos panotată, cuprinde vase de ceramică, o interpretare modernă, prin prismă personală a culturii Cucuteni, și lucrări din sticlă și ceramică având drept motiv mâna.
Mâinile, cu multiplele lor expresii surprinse de artistă, mi-au amintit de poezia lui Arghezi „Să ți-o sărut”. Mâna semănând cu o floare sau cu o stea, plină de haruri, care a înfăptuit atâtea dintre minunile lumii, și în fața căreia poetul se închină smerit. În fața „gândirii mâinii” și Anca Mihăilă (un om delicat, cu sufletul în palmă și mult talent) are o atitudine pioasă, expoziția ei, de amplă respirație, extrem de elaborată la nivel conceptual și înglobând o imensă muncă, fiind un splendid poem vizual și o ofrandă adusă puterii creatoare a mâinii, adusă artei.”
Prof.dr Valeriu Șușnea
Anca Mihăilă, o artistă în devenire, ne prezintă o expoziție inedită, a unui ceramist, absolventă de Teologie la Iași, secția de restaurare icoana, a făcut acest Master, a secției de Ceramică a Universitâții Naționale de Artă din București. Ne redă o interpretare modernă, un concept de reinterpretare a ceramicii de Cucuteni, din care s-a inspirat, infăptuind o lucrare parietală ce se prelungește în plan orizontal dar a abordat și conceptul „mâna”, care poate fi un factor de expresivitate umană deosebită, printr-o combinație dintre ceramică și sticlă.
Violeta Savu
Ieri am susținut-o cu multă bucurie pe artista Anca Mihăilă, la debutul ei cu expoziție personală, la Galeria „Frunzetti” din Bacău. Anca ne-a propus nu una, ci două expoziții de ceramică, sub genericul „Două povești”.
Întâi am văzut expoziția de la parter cu vase din ceramică, prin care ea a dorit să-și mărturisească dragostea față de cultura Cucuteni, apoi am urcat la etaj, unde am admirat, într-o splendoare de lumină, obiecte din porțelan și sticlă. Aici, Anca a întins multe, foarte multe mâini spre noi, cu prietenie, cu tandrețe, cu mult suflet.
La vernisaj, ne-a spus că și-a ales ca subiect mâinile pentru că ele sunt foarte importante în viața noastră, fiindcă ne ajută zilnic și sunt mult lucrătoare. (ea s-a exprimat mult mai frumos, dar nu-mi amintesc exact cuvintele ei)
Vreau să subliniez că e multă muncă în spatele acestei spectaculoase duble expoziții. poate de aceea eu m-am gândit și la ceea ce a spus Mircea Eliade despre criza spirituală a omului modern, care din cauza accentului pus pe progresul tehnologic (de altfel, util și important, ceea ce nu contestă nici Eliade), a pierdut din vedere dimensiunea liturgică a muncii: „Desacralizarea muncii constituie o rană deschisă în corpul societăților moderne. Nimic nu ne spune însă că o resacralizare nu se va produce în viitor.” Dar resacralizarea se poate face și prin artă, iar expoziția Ancăi Mihăilă are și acest rost de resacralizare.
Felicitări, Anca Mihăilă, ne-au încântat pe toți ale tale minunate Două povești!
